Muzeul Francmasoneriei  

Distribuie

#MadeOfEurope

În curs de reabilitare, Muzeul Francmasoneriei va deveni, în curând, o atracție pentru pasionații de societăți secrete!

Pe strada Universității, la numărul 4, se află o clădire ce-ți va stârni în mod cert interesul, datorită aerului mistic care o învăluie. Încă de la prima privire, vei putea intui că este vorba despre clădirea ce a adăpostit, aproape o jumătate de secol, Loja Masonică „Sfântul Ladislau”. Conform tradiției societății secrete, construcția eclectică îi are ca arhitecți și constructori pe doi membri ai Lojei masonice de la Budapesta, Bálint Zoltán și Jámbor János.

 

Află secretele Muzeului Francmasoneriei

 

Fară a fi o construcție impunătoare sau masivă, ea intră în atenția iubitorilor de arhitectură și nu numai, datorită faptului că e singura clădire din oraș construită după stilul tipic strict masonic. Prin urmare, fațadei îi lipsesc cu desavârșire ferestrele, având doar un portic bine marcat. Acesta este mărginit de 2 pilaștrii laterali, iar spre centru are 2 colonete terminate în  capiteluri dorice sobre, în spiritul templelor antice grecești. Partea superioară a porticului cuprinde elemente neoclasice ce se îmbină cu ornamentațiile specifice masoneriei.

 

Caracterul misterios al clădirii este susținut și de prezența celor 8 sfincși, pe acoperiș, cu rol de a proteja membrii societății de spiritele malefice.

 

În perioada următoare se va reface complet faţada, vor fi compartimentate încăperile şi vor fi resturate picturile. De asemenea, vor fi făcute intervenţii la sistemele de ventilare, climatizare şi vor fi îmbunătăţie sistemele sanitare şi electrice.

#TravelTips

Imediat ce lucrările de restaurare se vor finaliza, muzeul va putea fi vizitat de către pasionați. Până atunci, te invităm să vizitezi expozițiile din Muzeul orașului Oradea și Muzeul Țării Crișurilor

Visit Oradea

Descoperă un oraș primitor, proaspăt și plin de viață! Oradea prinde culoare și te acaparează printr-un mix arhitectural surprinzător. 89 de obiective în stil #ArtNouveau domnesc în armonie aici, alături de clădiri în stil seccession, baroc, bastionar stelar-medieval. Însă Oradea este mult mai mult decât #ArtNouveau. Este un oraș înfloritor, un oraș al relaxării și al sănătății, un paradis al apelor termale pe care îl formează alături de Băile Felix și Băile 1 Mai. Toate acestea fac din Oradea un #SlowLivingCity în care trăiești cu drag și în care îți vei dori cu siguranță să revii!

What to Do

De câte plimbări este nevoie pentru a te îndrăgosti de un oraș? În cazul Oradei, de una singură. Fiecare traseu în care pornești are ceva aparte, care să-ți capteze privirea. Fie că îți dorești să redescoperi istoria îndepărtată, să te bucuri de un moment de reconectare în mijlocul naturii sau de o seară specială în oraș, Oradea și județul Bihor au mereu ceva care să te atragă, indiferent de anotimp.

Travel Wise

Indiferent de orașul din care ne vizitezi, toate drumurile duc către Oradea! Află toate informațiile despre cum poți ajunge în orașul #ArtNouveau, unde te poți caza, ce poți vizita și ce activități poți alege pentru tine, prieteni și întreaga familie!